Arhivă blog

marți, 30 octombrie 2012

Există echilibru între serviciu şi viaţa extraprofesională?

De câte ori nu v-aţi pus această întrebare? Eu personal...de foarte multe ori şi recunosc că abia în această perioadă am descoperit un răspuns după ce am vizionat un filmuleţ foarte interesant în cadrul unei conferinţe.
M-a ajutat să-mi clarific nişte aspecte, deşi în mare parte mă hotărâsem deja ceea ce-mi doresc în acest moment de la viaţă!
De mică am fost o fire ambiţioasă şi de fiecare dată parcă imi doream mai mult după ce realizam ceea ce mi-am propus.

Am facut o facultate şi ulterior mi-am găsit un job în domeniul pe care mi-l doream încă din anul 4 de facultate. Am început de "jos"...cum se spune, adica pe salariul minim pe economie, dar eram tare mândră că reuşisem să am un serviciu stabil încă din facultate.
La început a fost doar serviciu...dar ulterior...cu paşi repezi...mi-am dorit o carieră!
Care e diferenţa dintre serviciu şi carieră? Eu am înţeles-o şi mi-am asumat-o încă de la început. La serviciu te duci şi munceşti pentru un salariu, fără să iţi doreşti neaparat mai mult (asta nu înseamnă că nu poţi avansa), îţi vezi de îndatoririle tale şi cam atât. Dar când îţi doreşti o carieră, cum mi-am dorit eu..., automat vei munci mai mult, vei avea mai multe îndatoriri...pentru că dacă vrei o carieră...îţi doreşti să avansezi şi atunci automat trebuie să faci anumite sacrificii si cel mai întâlnit sacrificiu este timpul tău liber...Când îţi doreşti o carieră, îţi doreşti ceva în plus pe lângă simplul salariu, îţi doreşti să ai un post mai mare.
Pentru că mi-am propus şi am muncit mult mai mult decât îndatoririle mele normale...bineînţeles că am şi avansat destul de repede, ajungând în doar câţiva ani sa am un salariu bunicel pentru zona şi jobul meu, însă să vă spun şi ce a implicat să-mi doresc o carieră....
Mi-am dorit o carieră şi am reuşit să o am, însă cu foarte mult timp sacrificat din timpul meu liber, cu foarte multe ore lucrate peste program...ajunsesem să plec la ora 8 dimineaţa spre serviciu, şi să mă întorc frecvent pe la ora 8 seara, poate chiar şi 9 sau 10 seara....lucru deloc ok pentru viaţa de familie pe care începusem să mi-o doresc...
În momentul în care am avansat, normal că şi seful avea pretenţii din ce în ce mai mari, să lucrez cât mai mult şi de multe ori ajunsesem să lucrez şi pentru alte persoane, pentru că ţi se cerea şi trebuia să te conformezi...
Stresul era din ce în ce mai mare şi vă spun sincer că aveam zile în care ajungeam plângând acasă şi spunându-i soţului meu că..."nu mai potttt".....Da....aveam un salariu bun...la un moment dat, dublu decât al soţului, aveam cariera pe care mi-o dorisem....dar la un moment dat am simţit că nu mai pot!!! Deşi îmi plăcea ceea ce făceam, faptul că erai permanent sub stres şi monitorizat în fiecare clipă, în fiecare dimineaţă şedintă, seara şedinţă, telefoane peste zi să spui ce ai realizat din ceea ce ţi-ai propus dimineaţă...etc.
Dacă aş fi fost lăsată să lucrez fără să mă preseze cineva permanent, aş fi fost mult mai eficientă şi aş fi lucrat şi mai mult, pentru că repet, îmi plăcea ceea ce făceam, era ceea ce-mi dorisem, însă...nu în acest stil...
În fine...ca tot românul mă încurajam spunând că dacă cei din jurul meu rezistă trebuie să rezist şi eu...concept deloc sănătos pentru viaţa noastră personală...
Ajunsesem să vin acasă, plânsă şi obosită fizic şi psihic şi să nu mai fiu în stare de nimic :( Noroc că soţul meu a fost alături de mine şi m-a susţinut mereu.
Apoi...într-o zi...am aflat că sunt însărcinată... :) Ne doream un bebe şi când a venit vestea a fost un moment de bucurie.
Din acel moment mi-am dat seama că priorităţile mele se vor schimba...toată atenţia mea s-a canalizat asupra sarcinii, să fie bebe bine!
Cariera...deja devenise pe planul doi...începusem să refuz elegant să mai stau prea mult peste program, însă mi-am dat în continuare silinţa să muncesc cât mai eficient pentru a nu decade în ochii superiorilor.
Făceam tot posibilul să ma liniştesc, să nu mă mai stresez din pricina jobului, să nu mai plâng...ştiind că toate stările mele de rău pot afecta bebeluşul.
Când am intrat în prenatal, pot să spun că am răsuflat uşurată, prinţesa mea era bine şi sănătoasă în burtică , iar eu începeam încet, încet să mă liniştesc :)
Când mă voi întoarce la job, după ce se va termina concediu de creştere copil, ştiu ce vreau să fac în continuare! Carieră mi-am dorit şi am avut...de acum îmi voi dori doar să-mi pastrez jobul actual, care mă satisface din punct de vedere profesional şi financiar, însă nu cred că voi dori mai mult...
De acum familia este pe primul plan şi va trebui să reuşeşc să găsesc un echilibru foarte bun între serviciu şi viaţa mea personală. Şi ştiu că voi reuşi!
Voi reuşi să-mi păstrez şi jobul, pentru că-mi place ceea ce fac şi cum sunt o femeie ambiţioasă şi activă îmi doresc să fiu şi împlinită din punct de vedere profesional, dar îmi voi face timp şi pentru familia mea!
Acum am un motiv în plus si prinţesa mea merită toată atenţia şi dragostea mea!
Însă până atunci...ne bucurăm în continuare de timpul pe care-l petrecem împreună, pentru că...deşi nu se aştepta nimeni...mi-am ales să stau cu prinţesa 2 anisori şi să iau o indemnizaţie foarte mică...faţă de cum aş fi luat dacă alegeam să stau cu bebe doar 1 an (mă încadram undeva spre maxim...).... Însă am ales cu inima şi am considerat că nici o sumă de bani nu îţi va compensa zâmbetul pe care-l primesti în fiecare zi de la copil şi că nu mă voi mai întâlni cu aceşti 2 ani din viaţa prinţesei mele!
Ne descurcăm mai greu cu banii, având în vedere diferenţa mare de bani în minus...dar fericirea pe care o simţi când petreci timp cu copilul tău compensează totul! :)
Sunt o femeie fericită şi împlinită!

Voi aţi găsit echilibrul între serviciu şi viaţa extraprofesională?
Aştept să-mi povestiţi şi experienţele voastre!
În final vă invit să vizionaţi şi un filmuleţ foarte interesant al celor de la TMI

Acest articol este scris pentru proba nr 12 în cadrul competiţiei SuperBlog 2012
Menţionez că articolul este scris din experienţa mea reală şi sinceră.

8 comentarii:

  1. nu este nevoie sa vezi vreun filmulet ci doar sa vezi in realitate filmul vieti tale -la fel ca si tine inaite de a ramane insarcinat roboteam ca si un robot neintrerupt doar muncind intr-una vedeam o viata plina de realizari ,stresul obosela erau la ordinea zilei ,sotul accepta si totul meregea ca pe roate , zi de zi acelasi program ,servici ,casa ,treaba ,etc dupa ce am nascuto pe claudia am inceput sa realizez ca nu doar banii si sa ai un serviciu este visul total inplinit ci doar familia pusa pe primul plan apoi ,celelalte ,acum poate ca m-am maturizat si gandirea mea este alta dar cand ma gandesc la trecut nu ma pot intele cum reuseam sa le inpac pe toate ,.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este! Abia cand devi mamica iti dai seama cat de importanta e familia si ajungi sa o pui pe primul plan. Nu as mai accepta sa stau ore in sir ore suplimentare, plus ca nici macar nu ne plateau orele peste program...dar trebuia sa stai...

      Ștergere
  2. Exact asa am fost si eu pana am ramas insarcinata cu primul copil.cand m-am intors la job sefa se astepta sa fiu ce am fost (adica sa stau ore in sir peste program).Punea mereu presiune pe mine desi munceam ce imi spunea sa fac.Nu m-a inteles ca imi este jobul important dar copilul este pe primul loc.Am ramas insarcinata cu bebe2 si sanse sa ma primeasca cred ca sunt mici dar nu se stie ce imi rezerva viata.Nu ma poate intelege ptr ca nu are copii si cine nu isi creste singur copilul, copii nu are cum sa stie ce inseamna sa stai toata noaptea langa copil ca are febra si a 2a zi sa mergi la job si sa fii zambitoare si sa asculti tot felul de chestii unele neadevarate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa o sa se intample si in cazul meu...Cand ma voi intoarce la job...vor crede ca sunt cea care eram odata...si plecam si la 9 seara din banca...desi programul se termina la 5.30 si bineinteles orele peste program, nefiind platite...
      Dar acum prioritatea este familia mea, printesa mea, si nu voi ma accepta sa ajung noaptea acasa...

      Ștergere
  3. cei ce nu au copii nu vor putea intelege ,vor spune dar nu stai prea mult cu copilu , esti prea atasata , te ocupi doar tu nui bine , ai doar unul il alinti si ai oferi lui totul etc ,asa mi sa spus mie de vreo cateva ori pina am rabufnit si eam spus eu vreo doua ..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intradevar cand nu ai copii totul pare mai usor. Oricum e important pentru noi, ca mamici si femei sa fim active si sa ne intoarcem la munca, sa avem un serviciu...insa ceea ce vreau sa spun este ca nu voi mai fi atat de absorbita de dorinta de a avansa...de a avea o cariera...mai ales ca daca reusesc sa ma intorc la munca tot pe functia de pe care am plecat...este o functie foarte buna :) si mai ales care este destul de cautata in domeniul bancar :D

      Ștergere
  4. E greu de ales, intr-adevar..pentru ca suntem femei active si ne dorim sa ne autodepasim.Insa vine ACEA zi cand trebuie sa fim capabile sa spunem STOP inainte de a fi prea tarziu..Eu pana mai ieri am mers la munca, in contextul in care mai am 10 zile0 numarate pana voi naste.Nu stiu cum voi face dupa acest lucru, caci nici 2 ani acasa nu voi avea stare, insa cu siguranta voi negocia un program care sa imi satisfaca toate nevoile...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu personal iti recomand sa-ti iei 2 ani sa stai cu bebe. Si eu eram la fel, o femeie activa, care spuneam...Doamne o sa ma plictisesc 2 ani acasa, o sa-mi iau 1 an si atat, plus ca imi era frica ca nu o sa ne descurcam cu banii, avand in vedere ca eu eram persoana cu venitul mare din familie...Totusi cand a trebui sa fac cererea...am ales cu inima si am ales sa stau 2 ani acasa si pot sa spun dupa 1 an de cand stau cu printesa ca nu m-am plictisit nici o clipa!!!
      Nu ai timp sa te plictisesti, chiar daca stai acasa. O sa vezi ca bebe o sa-ti ocupe tot timpul si o sa-ti doresti sa stai cat mai mult sa te bucuri de el.
      Acum ca printesa mea a implinit un anisor ma bucur din ce in ce mai mult de ea si de descoperirile ei si ca pot sa fiu alaturi de ea pana la 2 anisori. As fi regretat amarnic daca trebuia acum sa ma intorc la serviciu...
      Pupici :*

      Ștergere

Translate