Arhivă blog

duminică, 25 noiembrie 2012

Perla fermecată.

Totul s-a petrecut într-un sătuc din Sudul Franţei, acum un oraş renumit, o staţiune de vis, Cannes.
Îndeletnicirea oamenilor din acest sat era în special pescuitul şi munceau de dimineaţa până seara pentru a-şi putea hrăni familiile şi dacă reuşeau sa mai facă şi comerţ în satele mai îndepărtate, unde peştele nu se găsea pretutindeni...era excelent.
Într-o zi... unul dintre pescari încerca să prindă cât mai mult peşte pentru familia lui, dar şi pentru a merge apoi sa vândă nişte peşte într-un sat mai îndepărtat unde avea el câteva familii cărora le vindea frecvent peşte prins de el.
Soţia îl aştepta nerăbdatoare în pragul uşii, o tânără frumoasă cu părul blond ca spicul de grâu şi ochii de un albastru clar precum al cerului.
- Spune bărbate, ai prins peştele fermecat?
- Scumpa mea, dar totul este doar o legendă...nu există cu adevărat acest peşte fermecat...
-Ba da, dragul meu! Ştiu sigur că nu este doar o legendă! Trebuie sa fie adevărat! Este singura noastră speranţă...
-Ştiu iubito. Şi eu îmi doresc să formăm o familie cât mai numeroasă...Şi eu îmi doresc măcar un copil. Dar poate Dumnezeu va avea milă de noi şi ne va dărui unul...
-Eu cred în această legendă! Şi cred că dacă vei prinde peştele în interiorul căruia se află perla fermecată şi o voi purta la gât, eu cred că voi rămâne însărcinată. Aşa spune legenda! E tranmisă din moşi, strămoşi şi eu cred în ea! 
Aşa că soţia lui se apucă şi curăţă plină de speranţă toţi peştii, inclusiv pe cei care trebuia să-i vândă. De fiecare dată făcea acest lucru şi de fiecare dată sfârşea dezamăgită că nu găsea nimic printre maţele peştilor. Sfârşea pregătind cina în lacrimi, iar el nu ştia ce să-i facă să-i mai aline durerea...durere care era şi a lui...
Peste două zile se duse iar la pescuit, însă de data asta vroia să vândă tot ce va prinde şi mai ales să se ducă direct să-l vândă...să nu o mai vadă pe soţia lui cum sfârşeşte plângând după ce termină peştii de curăţat...Fusese o zi bună, în care prinse foarte mult peşte, ba chiar prinse unul mai mare ca ceilalţi şi parcă mai strălucitor...
Apoi plecă la drum spre satul îndepărtat în care trebuia să ajungă ca să vândă peştele, însă în drum se porni o furtună cu ploaie torenţială şi fu nevoit să se adăpostească într-o peşteră şi să facă focul. Cum se lăsă seara se gândi să rămână să doarmă în peşteră, nu înainte de a mânca şi el ceva...aşa că se hotărâ să frigă peştele acela mare si mai strălucitor ca toţi ceilalţi.
Îl curăţă de maţe şi când vru să îi taie capul ca să- poată înfinge pe băţ...văzu ceva strălucitor...era...o perlă albă, stălucitoare!

Prima oară rămase blocat, neştiind ce să creadă...înghiţese acel peşte o perlă? Dar nu se afla în burta lui...ci în cap...Să fie oare perla din legendă? Nu-i venea să creadă, dar indiferent dacă era sau nu se hotărâ că i-o va face cadou soţiei sale, poate aşa îi va mai alina piţin durerea...
Peştele îl mâncă cu poftă şi pentru că îi era foame, dar parcă avea şi un gust deosebit...care îi învălui tot trupul...
De cum se crăpă de ziua, plecă înspre satul unde era aşteptat de cumpărătorii peştelui şi după ce vânduse tot se duse si cumpără un lănţişor de piele în care agăţă perla găsită.
Ajuns acasă o găsi pe soţia lui pregătind masa pentru a cina. Era atât de frumoasă, insă ochii ei albaştrii erau trişti şi înlăcrimaţi...
-Scumpa mea, am vândut tot peştele pe care l-am prins ieri şi a fost una din zilele bune, cu ce am caştigat vom avea suficienţi bani pentru 3-4 luni...
-Sunt supărată că nu ai venit să-mi aduci peştele sa-l curăt! Dacă ai vândut tocmai peştele în care se afla perla fermecată?...Acum posibil să nu o mai găsim niciodată!
-Dar iubito...nu vroiam să te mai văd aşa cu ochii înlăcrimaţi şi dezamăgită... De fapt am vândut tot peştele în afară de unul....Unul pe care l-am mâncat eu şi care a fost deosebit de gustos! Nu cred că am mai mâncat până atunci un peşte care să aibă carnea atât de bună...
-E bine că ai putut să-ţi frigi un peşte, altfel ai fi fost lihnit de foame acum...
-Da, aşa e...Dar să-ţi povestesc...când am curăţat peştele am găsit ceva, care era înfipt înăuntru...în cap...
Ochii soţiei se luminară dintr-o dată când el scoase din buzunar lanţul din piele care avea în mijloc perla găsită.
-E perla fermecată! strigă soţia însufleţită
-Nu ştiu, scumpo! spuse bărbatul cu grijă. Dar ştiu că am găsit-o într-un peşte mare şi strălucitor, al cărui carne a fost deosebită.
-Trebuie să fie perla fermecată! Ştiu asta, o simt! şi îl luă pe bărbat şi-l umple de sărutări în timp ce acesta îi legă lanţul cu perla la gâtul ei fin şi delicat.
După nouă luni soţia lui dădu naştere unui băieţel blond ca spicul de grâu şi cu tenul alb şi luminos ca de perlă.
Legenda se adeverise...sau cel puţin aşa a fost convinsă soţia lui care era mereu radiantă şi fericită, iar ochii ei albaştrii erau mereu luminoşi şi plini de bucurie. Purta mereu colierul cu perlă şi îi dărui bărbatului ei mulţi copii, aşa cum îşi doriseră întotdeauna! Avură trei băieţi şi două fete, unul mai frumos ca ceilalţi, şi trăiră fericiţi pănă la adânci bătrâneţi.
Acest articol a fost scris pentr proba nr. 25 în cadrup competiţiei SuperBlog 2012.

5 comentarii:

  1. Imi place mult ce ai scris aici <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca fiecare din noi crede in ceva ce intr-o zi devine realitate. Visele se implinesc daca crezi in ele.
    Ce frumos ai prezentat povestea perlei....
    Felicitari.

    RăspundețiȘtergere

Translate